Efectul de turmă în politica din România

Mi-am adus aminte că acum ceva timp scrisesem un articol pentru o prietenă, care e studentă la FSPAC (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării), care trata tema <<Efectul de turmă în politica din România>>, așa că m-am gândit să îl postez și aici nu doar pe anumite ziare online.

leadership_lemmingsÎncep prin a afirma că următoarea opinie este a unui student al Universităţii Tehnice din Cluj – Napoca , la Facultatea de Construcţii.

Am fost infestat cu acest microb plăcut dar în acelaşi timp şi nociv, din punctul meu de vedere, numit politică, de scurt timp, aproximativ 6 luni. Dar în această relativ scurtă, dar benefică aventură în spectrul politic am constatat anumite lucruri care m-au dezamăgit, dar nu pot afirma că am fost şocat în momentul în care le-am remarcat.

Ca şi în orice altă organizaţie sau structură pentru a avansa  cât mai sus în cadrul unei organigrame trebuie să ai o echipă formată care în orice situaţie să fie dispusă să te susţină şi să te ajute la nevoie. Altfel spus echipa să fie „fundaţia” ta. Astfel, tot acest joc minunat şi de lungă durată se transformă într-un aşa numit „joc piramidal”.

Pentru a putea fi în fruntea piramidei trebuie să ai capacitatea de a conduce şi coordona o echipă sau dacă mi se permite a spune să fi „ciobanul” din fruntea „turmei”. Aşa numita „turmă” trebuie să aibă puterea, în momentul în care liderul ei propune sau dezbate o temă, să convingă persoanele sceptice, care au o părere diferită faţă de cel care propune ceva anume să susțină și să execute ordinele în tocmai cu cele spuse de lider. Astfel, în acel moment putem observa „efectul de turmă”.

Acest „efect de turmă” am început să îl observ şi în cadrul partidului în care activez. Acesta îşi face apariţia în special în perioada apropiată procesului de ocupare al unor funcţii de conducere aflate vacante. Ca mai apoi aceste personaje episodice să dispară treptat de pe scena largă a politicii.

Acesta este modul în care văd şi concep eu efectul de turmă la români în politică. Ţin morţiş să repet că afirmaţiile făcute pe baza acestei teme, nu sunt menite jignirii persoanelor dornice să se afirme pe spatele altora, este doar opinia unui politician în devenire. Acest „efect de turmă” îl întâlnim pretutindeni, nu doar la români şi nu doar în politică.

Am făcut afirmaţiile anterioare pentru că acest proces este foarte iritant pentru mine, dar poate, precum un nou-născut nu am deschis ochii suficient, iar această nouă nuanţă a luminii îmi irită retina.

Articol semnat de Raul Ilieş

One thought on “Efectul de turmă în politica din România

Leave a comment