Interviu cu Cioază Antonia – organizator ,,Marea Hămăceală”

Interviu realizat de Raul ILIEȘ cu Cioază Antonia – organizatoare a evenimentului ,,Marea Hămăceală”

Acum câteva zile am avut onoarea să stA2au de vorbă cu unul dintre organizatorii evenimentului ,,Marea Hămăceală”, Cioază Antonia.

Chiar de la o primă vedere, domnișoara Antonia, e genul de persoană care după o zi plină de încruntări îți readuce zâmbetul. O fată vibrantă, educată, care e tot timpul cu zâmbetul pe buze  🙂

Felicitările mele pentru evenimentul organizat și sper ca la anul să aveți parte de mai mulți participanți. Să fie prezenți nu doar în mediul virtual cât și la eveniment, prezenți fizic. Se pare că vremea a fost de partea voastră și a participanților.

H1
Î: (Ilieș Raul) Estimativ, câți participanți au fost anul acesta?

R: (Cioază Antonia) Acest sezon a găzduit în total aproximativ 400-500 de participanți.

(I.R.) În comparație cu edițiile trecute, e un succes?

(C.A.) La edițiile anterioare, eu am participat la hămăceală în calitate de invitat, și nu de gazdă (acesta fiind primul meu an), dar sinceră să fiu, toate mi s-au părut de un success aproximativ egal deoarece a participat din ce în ce mai multă lume pe măsură ce evenimentul a devenit cunoscut, și toată lumea s-a comportat în mare parte adecvat, simțindu-se bine în același timp, cum a fost și planificat. Totuși, anul acesta ,,Marea Hămăceală” a fost considerată de toată lumea ceva obișnuit , oamenii fiind siguri că urma să fie organizat, deoarece deja a ajuns să facă parte din rutina lor anuală. Eu asta numesc success! ☺

(I.R.) De unde a pornit toată frenezia aceasta cu ,,Marea Hămăceală“?

(C.A) ,,Marea Hămăceală” a luat naștere în 2013, într-o zi de primăvară în care 10 prieteni s-au întâlnit întâmplător în Parcul Central din Cluj-Napoca, toți având la ei hamace și diferite obiective pentru ziua respectivă: cititul, relaxarea, slackline-ul, etc. Nu s-au înteles și niciunul nu știa ce are celălalt de gând să facă, deci au fost surprinși să se întâlnească acolo. Așa le-a venit strălucita idee de a organiza ,,Marea Hămăceală”, cu scopul de a oferi și celorlalți ocazia să se simtă cum s-au simțit ei în ziua respectivă.

(I.R.) Ce înseamnă pentru voi Marea Hămăceală și ce încercați să promovați prin intermediul acestui eveniment?

(C.A.) Marea Hămăceală este un eveniment organizat pentru toată lumea, având ca obiectiv ieșirea din mediul urban, refugierea într-un colț de natură și crearea unei atmosfere plăcute, relaxante și mai bine spus, posibil de modelat pe placul fiecăruia. Noi credem că sufletele oamenilor se pot umple de lumină și culoare, arătându-le că esența fericirii (de moment cel puțin) se poate găsi și în ceva simplu, precum acest eveniment.

(I.R.) Ce a presupus munca de organizare a evenimentului?

(C.A.) Organizarea acestui eveniment nu presupune muncă din punctul meu de vedere, deoarece ne-a făcut o placere enormă să încercăm să adunăm oameni și să îi informăm despre ce plănuim să facem. Facem asta din plăcere, fără niciun profit în afară de zâmbetele oamenilor care ne hrănesc, de fapt.

(I.R.) După câte am înțeles sunteți la al doilea ,,episod”, care sunt intențiile voastre pentru viitor?

(C.A.) De fapt suntem la al treilea episod și pe viitor, tot ce ne dorim e să strângem cât mai mulți participanți, cel puțin la fel de mulți ca și cei care au dat la această ediție ,,attend” pe facebook, și evident, ne-ar plăcea ca parcul să fie împânzit de hamace colorate într-o zi.

(I.R.) Ce vă propuneți pentru viitoarele ,,episoade”? Nu veți încerca să vă extideți și la alte regiuni ale țării, sau preferați să păstrați evenimentul pe plan local?

(C.A.) Pentru urmatoarele episoade, ne propunem să dezvoltăm acest eveniment probabil și pe plan cultural și totodată să strângem din ce în ce mai mulți participanți, să se audă din oraș în oraș și să își facă și alții hămăcelile lor (pentru că deja au început să ne întrebe dacă organizăm în alte orașe, dar ne-am gândit că fiind un eveniment “pentru toți”, nu ne luăm titlul și îi îndemnăm și pe alții să facă astfel de evenimente.

(I.R.) Pe lângă acest proiect, ai sau aveți alte idei pentru viitoare evenimente?

(C.A.)  Această lună se va da startul la un concurs de proiecte, și doi dintre organizatorii Marii Hămăceli au participat acolo cu cinci proiecte.

Îți mulțumesc dragă Antonia pentru bunăvoința acordării interviului și îți urez succes în planurile viitoare pe care dorești să le realizezi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s